Atunci când o persoană moare fără să lase un testament valabil, bunurile sale se împart potrivit regulilor moștenirii legale. Legea stabilește cine are prioritate, ce cotă primește soțul supraviețuitor și în ce ordine sunt chemate rudele. Copiii și ceilalți descendenți formează prima clasă de moștenitori, fiind urmați de părinți și frați, bunici și alte rude apropiate.
Soțul supraviețuitor nu face parte dintr-o clasă, ci vine la moștenire împreună cu rudele defunctului și primește o cotă diferită în funcție de acestea. Partenerul necăsătorit, copiii vitregi neadoptați și rudele prin alianță nu moștenesc automat. Pentru stabilirea oficială a moștenitorilor și a cotelor este necesară dezbaterea succesiunii la notar sau, când există neînțelegeri, în instanță.
Ordinea în care rudele sunt chemate la moștenire
Moștenitorii legali sunt împărțiți în patru clase. Clasa mai apropiată o înlătură, în principiu, pe cea următoare. Dacă există copii sau nepoți care vin la moștenire, părinții și frații defunctului nu mai primesc nimic.
Ordinea este următoarea:
- clasa întâi cuprinde descendenții, adică fiii, fiicele, nepoții și strănepoții;
- clasa a doua cuprinde părinții, frații, surorile și descendenții acestora;
- clasa a treia cuprinde bunicii, străbunicii și ceilalți ascendenți ordinari;
- clasa a patra cuprinde rudele colaterale ordinare până la gradul al patrulea.
În prima clasă, copiii moștenesc în părți egale. Nu contează dacă provin din căsătorii diferite, dacă părinții nu au fost căsătoriți sau dacă sunt adoptați. Filiația trebuie însă să fie stabilită legal.
Dacă unul dintre copiii defunctului a murit înaintea acestuia, partea sa poate reveni propriilor copii prin reprezentare succesorală. De exemplu, dacă defunctul a avut doi copii, iar unul a murit lăsând doi descendenți, copilul în viață primește jumătate, iar cei doi nepoți împart cealaltă jumătate.
În clasa a doua sunt cuprinse două categorii. Părinții sunt ascendenți privilegiați, iar frații, surorile și descendenții lor sunt colaterali privilegiați.
Dacă există ambii părinți și frați, părinții primesc împreună jumătate din partea destinată clasei, iar frații împart cealaltă jumătate. Dacă mai trăiește un singur părinte, acesta primește un sfert, iar frații împart trei sferturi. Aceste proporții se aplică părții rămase după separarea cotei soțului supraviețuitor.
În lipsa părinților și a fraților, sunt chemați bunicii sau ascendenții mai îndepărtați. Ruda de grad mai apropiat o înlătură pe cea mai îndepărtată. Dacă nici aceștia nu există, pot moșteni unchii, mătușile, verii primari și alte rude colaterale până la gradul al patrulea.
Cât primește soțul supraviețuitor
Soțul moștenește dacă, la data decesului, căsătoria era încă valabilă. Faptul că soții locuiau separat nu elimină automat dreptul succesoral. Dacă divorțul devenise definitiv înaintea decesului, fostul soț nu mai moștenește.
Cota soțului depinde de rudele cu care vine în concurs:
- un sfert din moștenire dacă există descendenți;
- o treime dacă există atât părinți, cât și frați sau descendenți ai fraților;
- jumătate dacă există numai părinți sau numai frați și descendenții lor;
- trei sferturi dacă există bunici sau rude din clasa a patra;
- întreaga moștenire dacă nu există rude care pot moșteni.
De exemplu, dacă masa succesorală este de 400.000 de lei, iar defunctul lasă un soț și doi copii, soțul primește 100.000 de lei. Restul de 300.000 de lei se împarte egal între copii, fiecare primind 150.000 de lei.
Înainte de calcularea acestor cote trebuie stabilit ce aparținea efectiv defunctului. Dacă soții aveau bunuri comune, mai întâi se lichidează regimul matrimonial. Partea care aparținea deja soțului supraviețuitor nu intră în moștenire.
Dacă un apartament cumpărat în timpul căsătoriei aparținea soților în cote egale, jumătatea soțului supraviețuitor rămâne a acestuia. Numai jumătatea defunctului intră în masa succesorală și se împarte între moștenitori.
Soțul poate avea și un drept temporar de abitație asupra locuinței în care a trăit, dacă nu deține un alt drept real asupra unei locuințe corespunzătoare. Acest drept se analizează separat de cota de proprietate și încetează în condițiile prevăzute de lege.
În anumite situații, soțul poate moșteni mobilierul și obiectele de uz casnic folosite în comun, pe lângă cota succesorală. Regula nu se aplică în același mod atunci când soțul vine la moștenire împreună cu descendenții.
Cine nu moștenește automat
Partenerul cu care defunctul a locuit fără să fie căsătorit nu are vocație succesorală legală. Durata relației, domiciliul comun sau contribuția la cheltuielile gospodăriei nu îl transformă în moștenitor. El poate moșteni numai dacă există un testament valabil sau dacă deține deja o cotă proprie din bunuri.
Copiii partenerului sau ai soțului nu moștenesc dacă nu au fost adoptați de defunct. Relația apropiată și faptul că au locuit împreună nu înlocuiesc filiația legală.
Ginerii, nurorile, cumnații și socrii sunt rude prin alianță, nu moștenitori legali. Ei pot primi bunuri doar prin testament, donație sau în baza unui drept propriu.
O persoană poate pierde dreptul de a moșteni dacă este declarată nedemnă. Nedemnitatea intervine în cazurile grave stabilite de lege și nu trebuie confundată cu un simplu conflict de familie.
Moștenitorul poate și să renunțe. Renunțarea se face prin declarație autentică la notar și privește întreaga moștenire. Nu poți accepta apartamentul și renunța doar la datorii.
Dacă nu există soț, rude din cele patru clase și nici testament, moștenirea devine vacantă. Bunurile sunt preluate, în condițiile legii, de comuna, orașul sau municipiul competent.
Cum se deschide succesiunea și ce termen ai
Succesiunea se deschide la deces, iar procedura notarială se face, de regulă, la un notar din circumscripția judecătoriei în care defunctul a avut ultimul domiciliu. Cererea poate fi făcută de orice moștenitor, creditor sau altă persoană interesată.
Pentru deschiderea dosarului sunt necesare, în principal:
- certificatul de deces;
- actele de identitate ale moștenitorilor;
- certificatele de naștere și de căsătorie;
- actele de proprietate;
- documentele fiscale;
- informații despre conturi, vehicule și datorii;
- acte care dovedesc legătura de rudenie.
Termenul de opțiune succesorală este de un an de la data decesului. În acest interval, moștenitorul poate accepta sau renunța la moștenire. Acceptarea poate fi expresă, prin declarație, sau tacită, prin acte care arată fără echivoc intenția de a deveni moștenitor.
Dezbaterea succesiunii poate avea loc și mai târziu, dar depășirea termenului de opțiune poate crea probleme privind acceptarea. În plus, finalizarea succesiunii după doi ani de la deces poate atrage impozitul prevăzut pentru proprietățile imobiliare moștenite.
Moștenirea cuprinde atât bunuri, cât și obligații. În principiu, moștenitorii răspund pentru datoriile succesiunii proporțional cu partea primită și cu bunurile moștenite. De aceea, înainte de acceptare trebuie verificate creditele, taxele restante, litigiile și celelalte obligații.
Dacă moștenitorii se înțeleg, notarul stabilește masa succesorală, calitatea lor și cotele, apoi emite certificatul de moștenitor. Dacă există conflicte privind filiația, proprietatea, acceptarea sau împărțirea bunurilor, procedura notarială poate fi suspendată, iar disputa va fi soluționată de instanță.
Cotele legale devin ușor de calculat după identificarea corectă a soțului, a clasei de rude și a bunurilor care aparțineau defunctului. Deschiderea rapidă a succesiunii previne pierderea documentelor, conflictele între rude și problemele legate de termenul de acceptare.
